Psiholog: “Trebuie sa le aratam parintilor ca nu sunt singuri in fata diabetului”

Anca Rusen | Rubrica: Comunicarea cu copilul | 20 noiembrie 2018

Daca acest articol mi-a raspuns la o intrebare, ce fac cu el?
Il trimiteti mai departe cunoscutilor si necunoscutilor prin email, Facebook, Twitter sau Whatsapp.


Diabetul zaharat este o afectiune cronica care afecteaza toata familia, nu doar pacientul diagnosticat. Inclsuiv diagnosticul de prediabet poate starni neliniste si teama in sufletul unui persoane. Cum se descurca aceasta emotional si cine il poate ajuta?

Despre rolul consilierii dar si despre impactul bolii asupra vietii persoanei diagnosticate am discutat cu psiholog Elena Ionescu.

As vrea sa vorbim despre importanta psihoterapiei in cazul pacientilor cu risc de diabet zaharat. Cum comentati pe seama acestui subiect?

Corect ar fi consiliere. Este vorba despre risc, nu despre boala in sine. Ii ajutam sa constientizeze situatia in care se afla si cum pot preveni aparitia bolii.

Este dovedit stiintific ca persoanele cu diabet sunt predispuse la depresie, dar ce le sfatuiti pe cele care au risc de diabet? Cum pot depasi aceste stari? Cum se pot “anima” si “mobiliza”, chiar si in lumina unui potential diagnostic ingrijorator?

In sedintele de consiliere sunt evidentiate si discutate posibilele complicatii care pot aparea atunci cand boala se instaleaza, pentru a-i ajuta sa trateze cu seriozitate subiectul. Evident ca este necesar sa accentuam faptul ca, tratand cu responsabilitate problema, fiind de acord ca o schimbare a stilului de viata le poate aduce beneficii importante, persoanele respective pot avea o viata normala din toate punctele de vedere. Ne aflam intr-o perioada de timp in care medicina a gasit metode de tratament, mult mai eficiente si usor de administrat, precum si de control al eficientei acestuia.

De cat timp are nevoie o persoana ca sa accepte diagnosticul unei boli cronice?

O boala cronica vine ca o “pierdere”, pierderea sanatatii depline. Fiecare persoana trece prin travaliul pierderii in modul propriu – unii mai repede, altii mai greu, dar cu totii au nevoie de suport adecvat pentru a depasi aceste momente.

In cazul in care un copil este diagnosticat cu diabet, impactul bolii este enorm pentru parinti. Cum procedati, cum ii ajutati?

In primul rand, este nevoie de a le arata parintilor ca nu sunt singuri in fata diabetului zaharat, ca suntem alaturi de ei. Atunci cand sunt cuprinsi de teama, de incertitudinea bolii, consilierea le poate fi un aliat. Cu multa grija si empatie, mereu le raspundem la numeroasele intrebari si temeri cu care se confrunta. Avem grija sa informam corect despre posibilitatile de tratament, care sunt din ce in ce mai usor de administrat, despre metodele moderne de control al glicemiei care nu necesita intepaturi si sunt bazate pe tehnologii moderne. Ii informam ca aceste costuri sunt suportate integral de stat. Ei bine, toate acestea ii ajuta sa se simta sprijiniti in gestionarea acestei situatii, sa capete incredere ca pot avea control asupra bolii. Industria alimentara vine si ea in sprjiinul lor, prin producerea unor game diverse de alimente, special concepute pentru persoanele cu diabet.

Vin parintii in Romania sa ceara ajutorul psihologului? 

Sunt deschisi si vin la psiholog atunci cand sunt implicati prin proiecte, ca de exemplu Programul “inCerc”, unde nu sunt costuri. Altfel, se adreseaza destul de rar. Probabil in sectiile de diabetologie, unde sunt psihologi angajati, adresabilitatea este mai mare.

Etichete: / / / /

Pe acelasi subiect:


Care sunt cele mai frecvente 3 simptome ale diabetului nediagnosticat?

Ce este prediabetul?

Tot ceea ce trebuie sa stiti despre noul Coronavirus si Diabet

Sfaturi pentru un pacient copil nou diagnosticat cu diabet zaharat de tip 1

Ghid de screening pentru prediabet

Asociatia Acces la Sanatate © 2024

Toate informatiile disponibile pe portalul Diabet AZ sunt furnizate in scop strict educational. Aceste informatii nu vor fi utilizate pentru autodiagnostic sau tratament pentru nicio problema de sanatate. Aceste informatii NU INLOCUIESC CONSULTATIA EFECTIVA si NU CONSTITUIE OPINIE MEDICALA.
Aceste informatii pot sa nu fie adecvate situatiei medicale pe care o are utilizatorul. Cu toate ca articolele redactate de medici se bazeaza pe experienta medicala a acestora si pe literatura de specialitate nu garantam acuratetea lor si nici adecvarea cu situatia medicala specifica a utilizatorului.
Mai multe despre Termenii si conditiile de utilizare a site-ului aici.
Contact rapid

Contacteaza un profesionist in sanatate

Processing...
Thank you! Your subscription has been confirmed. You'll hear from us soon.
Newsletter Diabet-AZ
ErrorHere