Importanta comunicarii in autoingrijirea diabetului

In auto-ingrijirea diabetului, comunicarea medic-pacient creste satisfactia pacientilor, ii constientizeaza in ceea ce priveste tratamentul si conduce la rezultate clinice mai bune.

Pentru medici, un mod eficient de comunicare cu pacientul consta in intocmirea unui istoric medical, explicarea diagnosticului si a unei prognoze, si furnizarea de instructiuni terapeutice clare si concise, care pot sa devina premiza unui parteneriat. In plus, medicii trebuie sa aiba abilitati interpersonale si relationale pentru a stabili o relatie de incredere.

Pentru pacienti, comunicarea eficienta necesita asumarea succeselor si esecurilor in autoingrijire. Pacientii cu diabet zaharat se confrunta cu etape dificile pe durata automonitorizarii, iar aceste provocari pot interfera cu controlul glicemiei, care poate creste riscul complicatiilor diabetului. Din acest motiv, pacientii trebuie sa poata discuta deschis despre provocarile autoingrijirii, astfel incat medicul lor sa poata individualiza prescrierile si recomandarile de tratament, crescand astfel probabilitatea succesului tratamentului.

Bariere in calea comunicarii in autoingrijire

Comunicarea medic-pacient este esentiala pentru a imbunatati respectarea, de catre pacient, a programului de autoingrijire, si totusi exista numeroase obstacole care pot submina eficienta acestei comunicari. Din perspectiva medicului, cea mai frecvent mentionata bariera in comunicare referitoare la autoingrijire este timpul. Un studiu recent al practicilor de medicina de familie, a constatat ca timpul petrecut pentru discutarea autoingrijirii cu pacientii lor a variat de la 1 la 17 minute, sugerand ca timpul este o bariera majora in calea comunicarii.

Alte bariere includ lipsa de colaborare si munca in echipa in randul furnizorilor de servicii medicale, lipsa accesului pacientilor la resurse si lipsa suportului psihosocial pentru pacientii cu diabet zaharat. In mod similar, medicii se simt, adesea, inadecvat instruiti pentru a dicuta cu pacientii cu diabet zaharat probleme psihosociale, si aceasta lipsa de expertiza poate ii face, adesea, pe medici sa se simta coplesiti si frustrati in relatia medic-pacient, lucru care poate impiedica comunicarea deschisa in autoingrijire.

Bariere de comunicare

Pentru pacienti, barierele difera de cele percepute de medici. Un studiu calitativ care folosea atat interviuri semistructurate cu pacienti si medici, cat si observarea directa a intalnirilor clinice intr-un centru de pregatire practica a familiei, a evidentiat perceptii diferite ale termenului „control” intre medici si pacienti. In practica, medicii au folosit termenul „control” pentru a se concentra asupra gestionarii nivelului de glucoza din sange, in loc sa incerce sa inteleaga cum percep pacientii diabetul zaharat si obiectivele tratamentului.

Punctele de vedere diferite au produs frustrare si au impiedicat comunicarea eficienta. Intr-un alt studiu calitativ cu medici si pacienti, s-a remarcat reticenta pacientilor in a discuta despre autoingrijire, de teama sa nu fie judecati, sau sa se simta rusinati in privinta consumului de alimente si a greutatii. Aceasta constatare a fost subiectul intr-un studiu cantitativ care urmareste si evalueaza reticenta pacientului de a discuta despre autoingrijire. Treizeci la suta dintre pacientii intervievati au raportat reticenta de a discuta despre autoingrijire cu medicii lor, de teama de a fi judecati, nu doresc sa-si dezamageasca medicii, se simt vinovati si rusinati. Interesant, pacientii care au raportat simptome depresive crescute, au fost mai reticente in a discuta despre autoingrijire.

Factorii psihosociali

Modificarile comportamentale cognitive (de exemplu, distorsiuni cognitive, comportamente de evitare, deficiente de atentie) asociate cu depresia majora si simptomele depresive pot afecta capacitatea pacientilor de a retine informatii referitoare la autoingrijire. De asemenea, pacientii care raporteaza mai multe simptome depresive pot fi mai retrasi din punct de vedere social in timpul unei intalniri medicale si, astfel, mai putin dispusi sa comunice cu medicul lor despre autoingrijire.

Alte studii au constatat ca factorii psihosociali, cum ar fi stresul diabetului si atitudinile pesimiste, diferentele culturale, lipsa suportului familial si social, lipsa de vointa pentru schimbarea comportamentului, introversiunea si izolarea sociala, frica de hipoglicemie si modul ineficient de a face fata autoingrijirii si controlului glicemiei, cauzeaza comunicare deficitara. Mai mult, nivelul scazut de alfabetizare in sanatate este asociat cu dificultatea acceptarii autoingrijirii, regimurilor speciale medicamentoase si rezultate negative in materie de sanatate.

Pe scurt, barierele psihosociale si alfabetizarea in sanatate pot afecta dorinta pacientilor de a discuta despre autoingrijire in timpul unei vizite medicale. Prin urmare, evaluarea de rutina a factorilor psihosociali si a alfabetizarii in sanatate, poate fi necesara pentru a aborda barierele pacientului fata de autoingrijire, precum si pentru a promova comunicarea deschisa si onesta.

Facilitatori pentru comunicarea in autoingrijire

In ciuda numeroaselor obstacole in calea comunicarii in autoingrijire, cativa factori promoveaza acest gen de comunicarea in relatia medic-pacient. De exemplu, comunicarea directa si non-acuzatoare dinspre medici catre pacienti, precum si insuflarea sperantei ca se poate trai si cu diabet zaharat, cu sprijin medical si comunicare in autoingrijire. increderea in medici, educatia in sanatate, consilierea dietetica si cresterea implicarii familiei, au imbunatatit comunicarea medic-pacient si autoingrijirea in diabet. in cele din urma, evaluarea de catre medic a modului in care pacientul abordeaza diabetul si intelegerea noilor concepte in domeniu, va imbunatati rezultatele.

Interventii in comunicarea pacienti–medici in autoingrijire

Una dintre interventiile reusite pentru imbunatatirea autoingrijirii diabetului si comunicarea pacient-medic este interviul motivational (IM). IM este un mod de comunicare non-critic, centrat pe pacient si are ca scop activarea motivatiei pentru schimbarea comportamentului referitor la sanatate. Interviul motivational sprijina autonomia pacientului si colaborarea cu acesta in vederea redobandirii sanatatii. IM permite pacientului sa-si asume responsabilitatea de a lua decizii legate de sanatate, imbunatateste autoingrijirea in controlul glicemiei si calitatea vietii. De asemenea, pacientii apreciaza atunci cand furnizorii de asistenta primara initiaza discutii care au ca rezultat noi cai de abordare a autoingrijirii. Interviul motivational da rezultate considerabile in cresterea aderentei la tratament a pacientilor cu diabet de tip 1 si 2.

Pentru pacientii tineri cu diabet de tip 1, aderenta la regim sub nivelul optim este o provocare destul de comuna atat pentru pacienti, cat si pentru familii si pentru furnizorii de servicii de sanatate. O mai buna aderatie la tratament, cu rezultate promitatoare si costuri mai reduse, se poate face cu ajutorul unor strategii creative care utilizeaza tehnici ale interviului motivational, in colaborare cu membri ai echipei de ingrijire a sanatatii (educatori certificati pentru diabet, asistente medicale, dieteticieni, farmacisti, fiziologi).

Implicarea in luarea deciziilor

Un studiu mai vechi a dovedit, de asemenea, eficacitatea unei interventii destinate cresterii implicarii pacientilor cu diabet zaharat in luarea deciziilor medicale. Cativa pacienti au participat la o sesiune de 20 de minute inainte de a se intalni cu medicul lor. Cercetatorii le-au revizuit tabloul medical si au folosit instructiuni sistematice pentru a incuraja pacientii sa negocieze decizii medicale cu medicul lor. Alt grup de pacientii au primit materiale educationale standard intr-o intilnire egala ca durata cu a celorlalti pacienti. Pacientii din primul experiment si-au au imbunatatit nivelul glicemiei si au obtinut de doua ori mai multe informatii medicale de la medicul lor, comparativ cu celalalt grup de pacienti. Aceste constatari sugereaza ca interventii scurte inainte ca pacientul sa se intalneasca cu medicul, pot imbunatati comunicarea pacientului, comportamentul in autoingrijire, si rezultatele diabetului.

Interventiile si educatia care promoveaza discutiile deschise si oneste sunt deosebit de importante, avand in vedere eforturile pacientilor in autoingrijire si in atingerea tintelor glicemice si a sentimentelor medicilor de inadecvare, frustrare si oboseala atunci cand demersurile lor nu au rezulatul dorit. Sunt necesare mai multe cercetari pentru a gasi cele mai bune strategii de imbunatatire a comunicarii in autoingrijire, in relatia medic-pacient.

Pe acelasi subiect: