Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea
Calitatea vietii unui pacient diabetic este influentata in multe feluri de catre aceasta boala, unul dintre acestea fiind afectarea somnului. O persoana care nu doarme suficient de bine, nu se odihneste corespunzator iar ca urmare aceea persoana nu va mai fi productiva in activitatea de zi cu zi si poate avea chiar schimbari ale dispozitiei psihice care ajung pana la depresie.
Daca un pacient are valori ridicate ale glicemiei el va resimti cel mai frecvent simptom al diabetului zaharat, si anume setea. Acest pacient se va trezi noaptea pentru a bea apa astfel perturbandu-si somnul.
Ca si consecinta a hiperglicemiei, pacientul va merge si foarte des la toaleta. Ceea ce este si logic. Daca ii este sete, va bea apa si aceea apa trebuie eliminata din corp. Astfel diabeticul se va mai trezi de inca cateva ori pe noapte sa urineze ceea ce ii va perturba somnul si mai tare.
Mai exista si stituatia in care valorile prea mici ale glicemiei pot trezi din somn un pacient.
Daca aceasta persoana nu a mancat suficent la masa de seara sau a facut o cantitate prea mare de insulina sau un efort prea mare inainte de somn, el va face hipoglicemie pe parcursul noptii. Din cauza valorii mici a glicemiei el va fi trezit din somn, va avea „foame”, va trebui sa manance si apoi foarte greu isi va relua somnul.
In cazul copiilor foarte mici sau a persoanelor considerate „fragile” se recomanda sa se testeze o glicemie si pe parcursul noptii, mai exact intre ora 02.00 si ora 03.00. Pentru a putea face acest lucru, pacientul trebuie trezit iar in acest fel i se perturba odihna.
O alta situatie in care somnul unui pacient cu diabet zaharat nu este unul odihnitor este aceea in care pacientul este obez si sufera de sindromul de Apnee de somn.
Din cauza faptului ca aceea persoana are un abdomen mare, el nu va putea dormi bine. Burta mare apasa pe muschiul diafragma (acest muschi separa abdomenul de cutia toracica in care se afla inima si plamanii).
Daca burta impinge muschiul diafragma in sus, atunci acest muschi va presa pe plamani si acestia nu vor mai putea face corect miscarea de inspir-expir. La aceste persoane apare soforaitul nocturn, iar cei care dorm langa ei ne vor spune ca au momente in care li se opreste respiratia.
O persoana care sufera de Apnee de somn, nu va respira corect, organismul lui nu se va oxigena corect ceea ce va duce la o stare de oboseala permanenta. Apneea in somn este complicatie a obezitatii abdominale, care este principala cauza de aparitie a diabetului zaharat de tip 2.
Diabetul zaharat mai poate afecta calitatea somnului prin complicatiile lui, in special prin neuropatia diabetica.
Neuropatia diabetica este o complicatie cronica microvasculara a diabetului zaharat, cea mai des intalnita in cazul pacientilor cu diabet zaharat de tip 2 si este caracterizata prin dureri, furnicaturi, usturimi si senzatie de arsura la nivelul membrelor inferioare in special (a picioarelor).
Astfel daca avem un pacient cu neuropatie diabetica dureroasa, pe acesta il vor durea picioarele si el nu se va putea odihni din cauza durerii. Acest tip de durere nu trece la antiinflamatoarele simple si necesita un tratament neurologic specific.
Mai exista si cauza in care pacientul nu are dureri la nivelul picioarelor ci are senzatie de furnicaturi. Simte cum un intreg musuroi de furnici i se plimba pe picioare. Aceasta senzatie il face sa dea mereu din picioare, instinctiv, de parca ar vrea sa darame furnicile de pe picioarele lui.
Acest simptom poarta numele de „sindromul picioarelor nelinistite” si este mai accentuat pe timpul noptii. ne putem imagina ca o persoana care da din picioare pe parcursul intregii nopti nu se va putea odihni corespunzator.
O alta situatie particulara este pierderea sensibilitatii termice la nivelul picioarelor. Pacientul nu mai poate simti caldura sau frigul la nivel de extremitati din cauza neuropatiei diabetice. Cel mai adesea acesti pacienti vor spune ca au senzatia de „picioare inghetate” in permanenta si indiferent cati ciorapi isi pun sau cat sunt de grosi, lor tot nu li se incalzesc picioarele. Nici ei nu pot dormi foarte bine din cauza disconfortului creat.
Mai intalnim, destul de frecvent, asociat diabetului zaharat, insomnia. Adesea pacientii diabetici vor acuza ca au probleme cu somnul si nu pot adormi fara sa aiba o alta cauza fizica.
Somnul este o perioada de refacere a organismului, in care acesta se odihneste si isi recapata puterile pentru a incepe o noua zi in care sa ne putem duce la bun sfarsit activitatile propuse. Lipsa somnului poate afecta atat fizicul cat si psihicul unui pacient diabetic.
Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea
Medic Diabet, Nutritie si Boli Metabolice