Articolul este realizat de Dr Căpraru Oana Maria
Cercetarile de astazi se indreapta din ce in ce mai mult asupra hormonului numit leptina. Rezistenta la efectele acestui hormon (numita rezistenta la leptina) este acum considerata a fi principalul motor al castigului in greutate la om. Leptina este un hormon secretat de celulele adipoase si actioneaza asupra unor receptori specifici prezenti in creier, pentru a inhiba aportul de hrana si a incuraja consumul de energie. Cu toate acestea, in pofida cercetarilor intense, pana acum existau foarte putine date despre neuronii sensibili la actiunea acestui hormon (studii ale lui Bradford B. Lowell, cercetator la Beth Israel Deaconess Medical Center si Harvard Medical School). Acesta a si publicat concluziile sale in revista Neuron. Si medicul Stephan Guyenet, cercetator in domeniul obezitatii sustine rolul acestui hormon in obezitate.
Concret, leptina este un hormon care este produs de celulele adipoase ale corpului si este adesea denumita „hormonul de satietate” sau „hormonul de infometare”. De asemenea, leptina are multe alte functii legate de fertilitate, imunitate, functia creierului si este implicata in reglarea proceselor care conduc la instalarea pubertatii, proces care este corelat in egala masura cu varsta si cu statusul nutritional.
Teoretic, acest hormon trebuie sa comunice creierului cand un individ are suficienta grasime stocata, pentru a impiedica aportul alimentar, ei avand deja o cantitate mare de energie stocata. Cand creierul nu primeste semnalul leptinei, el crede, in mod eronat, ca este vorba despre infometare.
Leptina este una din componentele sistemelor complexe care intervin in reglarea greutatii organismului uman. Exista o corelatie pozitiva intre nivelul seric al leptinei si procentul de grasime corporala, adica pe masura ce masa tesutului adipos creste, are loc o crestere a nivelului leptinei. Rolul principal al leptinei este reglementarea pe termen lung a balantei energetice, a cantitatatii de calorii pe care o ocnsuma un om si a cantitatii de grasime pe care o depoziteaza corpul sau. Altfel spus, rolul cel mai important al leptinei este acela de a interveni in reglarea statusului nutritional printr-un mecanism de feed-back si deci de a preveni excesul ponderal prin inhibarea apetitului. Dar, leptina actioneaza si la nivel periferic prin reglarea consumului energetic, prin modularea secretiei insulinei, a lipolizei si a trasportului intracelular al glucozei.
Rezistenta la leptina poate fi principala anomalie biologica a obezitatii. Leptina este practic una din moleculele extrem de studiate in ultimii ani din punct de vedere al potentialului sau terapeutic. A fost demonstrat ca, dupa o perioada de dieta stricta care duce la reducerea greutatii corporale, nivelul plasmatic al leptinei scade, determinand stimularea senzatiei de foame si incetinirea metabolismului.
Astazi, inca se studiaza capacitatea leptinei de a fi utilizata terapeutic in scopul mentinerii greutatii corporale dupa respectarea unei diete.
Articolul este realizat de Dr Căpraru Oana Maria
Medic specialist endocrinologie, doctor in stiinte medicale, RMN Diagnostica Brasov