Diabetul afecteaza sanatatea mentala?

Pornind de la premisa ca diabetul zaharat are o puternica componenta psiho-emotionala, vom vedea in ce fel poate afecta aceasta boala mentalul.

De foarte multe ori auzim pacienti diagnosticati cu diabet zaharat, in special de tip 2, ca ei au facut aceasta boala pe „stres” si ca sa fie si mai dramatic, de cand au boala, viata lor a devenit si mai grea si mai „stresanta”. Din aceste cauze, frecvent pacientii cu diabet zaharat se confrunta si cu depresia sau anxietatea. Pentru a vedea daca „stresul” este implicat in aparitia diabetului zaharat va rugam sa accesati articolul: „Stresul declansator al diabetului zaharat? Mit sau adevar?”.

Depresia este principala patologie din sfera psihiatrica, pacientii cu diabet zaharat se confrunta cu aceasta, in special cei cu diabet zaharat de tip 1, dar si cei cu tip 2.

Nedreptatea pe care o resimt

In cele mai multe cazuri pacientii cu diabet zaharat de tip 1 nu inteleg de ce au facut boala, li se pare nedrept si unii chiar nu pot accepta.

Pacientul cu diabet zaharat de tip 1 este diagnosticat, de regula in copilarie, adolescenta sau in viata de tanar adult. Acela este momentul in care el isi creeaza propria personalitate, se confrunta cu probleme existentiale si dintr-o data sunt „loviti” de un astfel de diagnostic.

Momentul diagnosticului este unul dur, boala se instaleaza brutal, fara a da semne inainte si tanarul nu intelege ce i se intampla. De cele mai multe ori nu are pe nimeni in familie care sa fi avut inainte diabet zaharat si nu este deloc familiar cu boala.

Socul din momentul diagnosticului este extrem de mare, mai ales cand afla ca trebuie sa isi administreze zilnic injectii de insulina. Intervine frica de ace, de inteparuri, frica de durere.

La momentul diagnosticului fiecare pacient trece prin etapele de vindecare ale socului

• prima data apare NEGAREA, nu poate sa creada ca i se intampla lui, nu vrea sa accepte, nu vrea sa auda, nu vrea sa aiba contact cu ceea ce inseamna boala;
• urmatoarea etapa este FURIA, pacientul devine furios pe toata situatia, pe oamenii care il inconjoara si pe sine insusi;
• apoi survine faza de DEPRESIE, in care pacientul se intristeaza, i se pare nedrept ca i se intampla lui, isi pune intrebari: ”De ce eu? ”;
• pentru ca in final sa se instaleze ACCEPTAREA, pacientul constientizeaza si accepta ceea ce i se intampla.

Din pacate, din cauza lipsei unui suport psihologic adecvat la debutul bolii, de foarte multe ori pacientii nu depasesc faza de soc initial si raman blocati fie in starea de furie, fie in cea de depresie. Nu avem in spitalele noastre personal calificat care ofere consiliere psihologica imediat de la debutul bolii. In cazul copiilor se recomanda psihoterapia, inca de la debut, insa in cazul adultilor prea putin se pune accent pe aceasta latura.

Fara ajutorul calificat de care au nevoie, acesti tineri nou diagnosticati cu diabet zaharat, se confrunta cu o schimbare radicala a vietii lor si incearca, asa cum stiu si cum pot, sa „covietuiasca” in noua lor realitate.

O alta modalitate in care se poate instala depresia este, tot in cazul diabeticilor de tip 1, momentul in care, dupa foarte multi ani de boala (10, 15, 20) se „satura” de atatea injectii pe zi, de atatea glicemii luate zilnic, de atata dieta si atata atentie la tot ceea ce fac.

Programul de viata

Programul de viata al unui adult tanar cu diabet zaharat cuprinde toate lucrurile pe care le face un adult de varsta lui si mai are in plus 4 sau 5 injectii de insulina pe zi (minim), 4 sau 5 teste de glicemie zilnice, cantaritul hidratilor de carbon, calculatul dozelor in functie de glicemie si numar de hidrati consumati. In acest fel, viata unui diabetic este „putin” mai complicata decat a unui om sanatos. Acest fapt ii face pe pacienti sa ajunga la un nivel de saturatie si de oboseala.

O alta componenta psiho-emotionala care poate fi regasita in mod frecvent in randul pacientilor cu diabet zaharat este anxietatea de care sufera atat pacientii cu diabet zaharat de tip 1 cat si cei cu tipul 2.

Pacientii devin anxiosi cu privire la valoarea glicemiei; le este frica sa isi mai ia glicemia pe motiv ca ii sperie gandul ca va fi mare. Mai devin anxiosi pe seama posibilelor complicatii care pot aparea de la diabet; traiesc cu spaima ca vor orbi sau li se vor taia picioarele. Un alt motiv de panica este hipoglicemia, le este frica sa nu le scada glicemia prea tare. Sa nu mai vorbim despre frica de ace si de spaima pe care o provoaca ideea de a trece pe tratament cu insulina a unui pacient cu diabet zaharat de tip 2.

Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea

Medic Diabet, Nutritie si Boli Metabolice

Pe acelasi subiect: