Redactia Diabet-AZ | Rubrica: Tipuri de diabet | 18 aprilie 2019
Diabetul zaharat este o boala cronica, care implica tulburari complexe ale mai multor metabolisme – glucidic, lipidic si proteic si care apare in momentul in care organismul nu poate produce suficienta insulina sau cand nu o poate folosi in mod eficient. Odata aparut, diabetul zaharat se va mentine toata viata si de aceea trebuie tratat, monitorizat si controlat in permanenta, numai in acest fel fiind posibila intarzierea instalarii complicatiilor.
Insulina, este un hormon produs de pancreas si are rolul de a transporta glucoza in celulele organismului pentru a fi folosita de catre acestea pentru arderi-energie. Insulina ajuta astfel la controlul nivelului de glucoza din sange ( regleaza glicemia).
Diabetul zaharat apare atunci cand organismul nu produce suficienta insulina sau produce insulina dar aceasta nu este utilizata in mod eficient, glucoza va ramane in sange la valori anormal de mari (creste glicemia peste valorile normale) , iar celulele periferice nu primesc energia necesara. Glucoza este principala sursa de energie si provine din alimentele pe care un individ le consuma (ca principii nutritive se numesc carbohidrati sau glucide).
Datele statistice sunt ingrijoratoare.
De exemplu, in 2015- 30,3 milioane de persoane din Statele Unite sau 9,4% din populatia SUA , aveau diabet. Mai mult de 1 din 4 dintre ei nu stiau ca au boala. Diabetul afectează 1 din 4 persoane cu varsta peste 65 de ani.
Nici in Romania situatia nu este mai incurajatoare. Astfel, in 2015, Ministerul Sanatatii indica numarul persoanelor cu diabet aflate in evidente 999.192 (+8,73%) si numarul de persoane diagnosticate in anului 2015 a fost de 73740 (202 cazuri noi pe zi). Conform CNAS intre 2006 si 2016 numarul persoanelor pentru care s-au decontat tratamente pentru diabet s-a dublat iar costurile au crescut de 6 ori. Neoficial, numarul persoanelor care au diabet depaseste 2 milioane.
Glucoza este vitala pentru sanatatea unui individ, fiind o sursa importanta de energie pentru celulele care alcatuiesc muschii si tesuturile. Este, de asemenea, principala sursa de combustibil a creierului. Mai exact, glucoza este principala sursa de energie a organismului, dar pentru a putea fi utilizata ea trebuie sa patrunda in celule. Patrunderea glucozei in celule se face cu ajutorul insulinei, hormonul secretat de pancreas.
Pancreasul este un organ situat in cavitatea abdominala, intre stomac si splina, ce ajuta la digestie ( rol exocrin prin enzimele de digestie secretate), dar si la sintetizarea si eliberarea in sange a insulinei ( rol endocrine- hormonal). Insulina are rolul de a mentine nivelul glucozei din sange in limitele normale. Atunci cand organismul nu produce suficienta insulina sau acest hormon nu isi exercita rolul asa cum ar trebui, glucoza ramane in sange si nu ajunge la celulele a caror viata depinde de glucoza.
Diabetul zaharat apare in momentul in care organismul nu produce destula insulina sau nu o foloseste asa cum ar trebui. In cazul pacientilor cu diabet zaharat, glucoza, in loc sa fie folosita ca substanta nutritiva de celule, ramane in sange (si duce la cresterea glicemiei) si cand depaseste valoarea de 180 mg/dl in sange ( pragul renal al glicemiei ) poate incepe sa fie eliminata prin urina (glicozurie).
O persoana diagnosticata cu diabet, indiferent de tipul lui, are practic prea multa glucoza in sange, desi cauzele pot fi diferite. Prea multa glucoza poate duce la probleme grave de sanatate.
Inainte ca un pacient sa primeasca diagnosticul de diabet, aproape intodeauna exista o perioada de prediabet. Acesta se caracterizeaza prin valori crescute ale zaharului din sange (glicemie crescuta), dar nu suficient de mult pentru a fi diagnosticat ca diabet. Se estimeaza ca 20% dintre oamenii peste 40 de ani au prediabet. De exemplu, datele statistice arata ca in SUA cel putin 84,1 milioane de adulti cu varsta de 18 ani sau mai mari aveau prediabet in 2015.
Prediabetul este o afectiune in care nivelul glucozei din sange sau al valorilor A1C – care reflecta nivelul mediu al glicemiei este mai mare decat in mod normal, dar nu este suficient de ridicat pentru diagnosticarea diabetului. Diagnosticul prediabetului este foarte important, deoarece da posibilitatea de a trata diabetul inca din fasa. Diagnosticul are la baza testul de toleranta la glucoza.
Reprezinta 5-10% din toate cazurile de diabet zaharat si este caracterizat prin distrugerea celulelor beta de sistemul imunitar al organismului si deficitul absolut de insulina. Este, de obicei, diagnosticat la copii si adulti tineri, desi poate aparea la orice varsta.
Diabetul zaharat tip 1 este cunoscut si sub numele de insulinodependent, adica pacientii cu acest tip de diabet trebuie sa isi administreze zilnic insulina pentru a ramane in viata. Concret, in acest tip de boala, organismul nu produce insulina, fiindca sistemul imunitar ataca si distruge celulele din pancreas care produc insulina. Mai multe despre diabetul de tip 1
Diabetul zaharat tip 2 este cea mai frecventa forma de diabet, reprezentand peste 90%-95% din totalul cazurilor de diabet. Diabetul zaharat tip 2 este o afectiune care este caracterizata prin cresterea zaharului din sange. In cazul acestor pacienti, organismul nu produce sau nu mai utilizeaza bine insulina. Apare la orice varsta, chiar si in copilarie, totusi mai des este intalnit la persoanele de varsta medie.
Este de cele mai multe ori asociat cu obezitatea, datele statistice aratand ca peste 80% dintre pacientii cu diabet zaharat tip 2 sunt supraponderali sau obezi. La debut, acesta forma de diabet poate sa fie tratata numai prin dieta si eventual cu antidiabetice orale, insa cu timpul, datorita neglijarii dietei si a tratamentului oral o mare parte dintre pacienti ajung la tratamentul cu insulina.
Diabetul gestational se dezvolta la unele femei cand sunt insarcinate, diagnosticul punandu-se prin testul de toleranta la glucoza efectuat intre saptamana 24 si 28 de sarcina. De cele mai multe ori, acest tip de diabet dispare dupa ce se naste copilul. Cu toate acestea, chiar daca diabetul aparent se remite dupa nastere, peste 50% din aceste femei vor dezvolta ulterior in timpul vietii diabet zaharat tip 2.
In ultimii ani a fost inregistrata o crestere alarmanta a diabetului de tip 2 la copii, principalii vinovati fiind obezitatea si sedentarismul care sunt extrem de des intalnite in Romania. In acelasi timp, exista si multi copii diagnosticati cu diabet zaharat de tip 1, care sunt dependenti de insulina toata viata.
Diabetul MODY este o alta forma a diabetului, destul de des intalnita in randul tinerilor. Se crede ca acest tip de diabet este mostenit datorita unui factor de risc genetic mai puternic. Mai exact, daca un parinte are aceasta mutatie genetica, orice copil are 50% sanse sa-l mosteneasca de la el, indiferent de stilul de viata pe care il are copilul. De multe ori, MODY este comparat cu diabetul de tip 2 si prezinta unele simptome de diabet de tip 2, insa acest tip de boala nu are nicio legatura cu obezitatea, iar pacientii diagnosticati sunt tineri si de multe ori nu sunt supraponderali.