Psiholog: Cand un copil are diabet parintii au nevoie de suport

Orice boala cronica inseamna si o cantitate de durere și mai ales necesitatea de a invata sa traiesti cu boala, de a o accepta. Atunci cand bolnav este copilul, durerea parintilor este si mai pregnanta. Despre rolul psihoterapiei si despre importanta sustinerii familiei unde exista un copil cu prediabet, cu obezitatea sau cu diabet zaharat tip 2, am discutat cu Dana Tudose, psiholog si specialist in cadrul Programului “înCerc” de Preventie a Diabetului Zaharat de Tip 2 si a Bolilor Civilizatiei in Ploiesti, Romania.

As vrea sa vorbim despre importanta psihoterapiei in cazul pacientilor cu risc de diabet zaharat. Cum comentati pe seama acestui subiect?

Psihoterapia este un “instrument” care are rolul de a sustine pacientul in momente dificile. Ea are ca scop activarea resurselor personale ale persoanei, resurse care sa contribuie la gasirea de solutii si strategii de a face fata unei situatii cu potential anxiogen. In cazul pacientilor cu risc de diabet zaharat, suportul psihologic este foarte important, deoarece pacientul are nevoie sa gaseasca modalitati de schimbare a unor obiceiuri vechi – devenite disfunctionale – in contextul bolii si inlocuirea lor cu obiceiuri noi, care sa sprijine imbunatatirea si mentinerea unor parametri de sanatate imperios necesari. Acest aspect implica intreaga familie, este nevoie de suport, sustinere si indrumare, intr-un cadru securizant si specializat, este nevoie ca familia sa fie sustinuta emotional de catre psiholog/psihoterapeut.

Este dovedit stiintific ca persoanele cu diabet sunt predispuse la depresie, dar ce le sfatuiti pe cele care au risc de diabet? Cum pot depasi aceste stari? Cum se pot “anima” si “mobiliza”, chiar si in lumina unui potential diagnostic ingrijorator?

Conform studiilor facute, diabetul este un factor favorizant al starilor emotionale de apatie si anxietate, care conduc, in timp, la instalarea depresiei. Tocmai acest aspect ar trebui sa fie suficient, pentru a constientiza cat de multe probleme de sanatate pot genera obiceiurile alimentare nesanatoase – si nu numai acestea. Daca se cunosc riscurile, atunci este important ca pacientul sa faca schimbari benefice, sa se mobilizeze pentru implementarea acestor schimbari, sub indrumarea medicului care supravegheaza starea de sanatate.
Schimbarile trebuie introduse cu pasi mici, asa incat micile succese obtinute sa devina ancore pozitive, de incredere si mobilizare, pentru urmatoarele schimbari, pentru acel mesaj important:<<EU POT>>.

De cat timp are nevoie o persoana ca sa accepte diagnosticul unei boli cronice?      

Timpul este o notiune relativa! Depinde foarte mult de persoana respectiva, de modul in care se raporteaza familia la aceasta situatie, de capacitatea familiei de a dezvolta relatii suportive in situatii critice. Anxietatea care apare intr-un asemenea context este naturala, normala – diferenta care face ca o persoana sa depaseasca mai repede primele momente, intr-o situatie de criza, vine din acceptarea situatiei – si ulterior directionarea catre schimbarile care se impun. Un exemplu ar fii schimbarea obiceiurilor alimentare, monitorizarea medicala si, bineinteles, sustinerea emotionala.

In cazul in care un copil este diagnosticat cu diabet, impactul bolii este enorm pentru parinti. Cum procedati, cum ii ajutati?

Cand vorbim despre copilul diagnosticat cu diabet, parintii au nevoie de suport, de incurajare, au nevoie sa se sustina in relatiile din cadrul familiei si sa inteleaga ca oferirea unui climat emotional pozitiv ii da copilului incredere si siguranta, resurse care il vor sprijini in lupta cu boala. Aceste aspecte sunt discutate si in functie de particularitatile fiecarei familii. Familiile sunt indrumate sa gaseasca cele mai bune strategii care sa-i sustina in acceptarea schimbarilor, astfel vor gasi resurse sa mearga mai departe, activand la nivel psihic capacitatea lor de rezilienta. Nu este simplu, dar parintii au capacitati nebanuite de a “lupta” cu orice provocare pe care viata o lanseaza catre ei.

Vin parintii in Romania sa ceara ajutorul psihologului?

Observam din an in an o deschidere mai mare catre consilierea psihologica, ceea ce este imbucurator. Acest aspect arata ca parintii doresc indrumare specializata si chiar daca exista multa literatura din zona psihologiei practice, oamenii au inteles ca fiecare familie are particularitatile ei, fiecare copil este special, in felul lui, asa incat consilierea psihologica se orienteaza pe nevoile si resursele particulare ale fiecarei familii.

Imi place sa cred ca psihologul este, in procesul de terapie, o calauza a familiei, el incearca sa tina lanterna aprinsa, in asa fel incat familia, aflata in dificultate, sa poata sa gaseasca mai usor drumul prin labirintul, uneori mai anevoios, numit viata.

Pe acelasi subiect: