Dietele sarace sunt printre principalele cauze de boala la nivel global, reprezentand aproape unul din cinci decese, potrivit unui studiu publicat saptamana trecuta de Medscape.
Datele arata ca 212 milioane de persoane din intreaga lume, adica jumatate din totalul celor cu diabet, nu cunosc ca au aceasta boala. Este extrem de important sa mergi la medic pentru analize. Diabetul zaharat nu ucide, insa complicatiile acestei boli da. Anual, circa 1,6 milioane de oameni mor din cauza diabetului, alte 2,2 milioane » Mai mult
Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Un control ginecologic, testul Papanicolau, ecografia mamara sau mamografia efectuate o data pe an nu sunt analize complicate sau greu de efectuat. Dar inseamna un pas important in preventia unor boli, altfel tacute si fara prea multe simptome. Cu alte cuvinte, un simplu control ginecologic poate salva viata oricarei femei.
Articolul este realizat de Dr Andreas Vythoulkas
Alianta Pacientilor Cronici din Romania solicita introducerea pe lista de medicamente compensate si gratuite a inca cinci molecule noi, pe langa cele deja introduse.
Sportul este util atat in prevenire, cat si in tratamentul diabetului zaharat. Avantajele sportului pentru sanatate sunt practic incontestabile.
Un studiu al oamenilor de stiinta americani arata ca barbatii care obisnuiesc sa consume o cana sau doua de cafea pe zi, prezinta un risc mai mic de a suferi de disfunctie erectila.
La Muzeul de Istorie Naturala din Sibiu a fost vernisata o expozitie cu plante anticancerigene, ocazie cu care s-a organizat si o degustare de preparate sanatoase.
Cercetatorii au concluzionat ca o persoana care consuma moderat ciocolata, respectiv pana la 3 bucati pe luna, are un risc de infarct mai mic cu circa 13 %, potrivit Daily Mail.
Muzeul de Istorie Naturala din Sibiu va gazdui, in luna septembrie, prima expozitie cu plante medicinale anticancerigene din Romania, realizata in colaborare cu specialisti farmacologi si medici oncologi, cu scopul de a arata ca exista in tara, la indemana oricui, remedii pentru cancer, a declarat Ghizela Vonica, expert botanist al muzeului sibian.