Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea
Prima linie in tratamentul diabetului zaharat este terapia medical-nutritionala, sau altfel spus, optimizarea stilului de viata. Jumatate din orice tratament al acestei afectiuni il constituie dieta si exercitiul fizic. Niciun medicament sau insulina nu va face minuni daca pacientul nu respecta indicatiile de dieta!!! Regimul impune alegeri sanatoase ale alimentelor, practicarea activitatilor fizice cu regularitate, evitarea sedentarismului si renuntarea la fumat. Preventia complicatiilor cronice se face prin masurile amintite mai sus, impreuna cu terapia medicamentoasa si controlul factorilor de risc. Acestea sunti scaderea valorilor colesterolului, mentinerea tensiunii arteriale in limite si scaderea in greutate 5-10%.
Daca ai diabet de tip 1 trebuie sa faci tratament cu insulina, deoarece organismul nu mai produce acest hormon. Exista astfel un deficit absolut de insulina. Vei avea nevoie sa utilizezi insulina de mai multe ori pe parcursul zilei, inclusiv la mese. De asemenea, poti folosi o pompa de insulina, care iti ofera doze mici, bine stabile, pe toata durata zilei. informatii utile despre insulina gasesti aici
Unele persoane cu diabet zaharat de tip 2 isi pot gestiona boala prin modificarea radicala a stilului de viata. Practic, trebuie sa aleaga un stil de viata sanatos care cuprinde alegeri alimentare sanatoase si miscare. Aceasta varianta este posibila doar la debutul bolii si in cazul in care valoarile glicemice nu sunt extreme de mari. Insa o multime de persoane diagnosticate cu diabet zaharat tip 2 au nevoie de medicamente pentru a gestiona boala. Aceste medicamente pot include tablete sau medicatie injectabila – insulina. Diabetul este o boala progresiva, care evolueaza in timp. Astfel, este foarte posibil ca dupa o durata mai lunga a bolii, pacientul sa aiba nevoie mai mult de un medicament pentru tratamentul diabetului zaharat pentru a-si controla glicemia. In evolutia bolii este posibil ca pacientul sa aiba nevoie de insulina atunci cand medicatia cu tablete nu mai este eficienta, chiar daca la debutul bolii acesta a fost pe tratament cu pastille sau doar pe dieta.
Citeste mai multe despre tratamentul diabetului zaharat tip 2 aici
Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea
Medic Diabet, Nutritie si Boli Metabolice